luni, 4 aprilie 2011

Autocontrolul, dependent de autocunoaştere şi de nivelul de evoluţie atins

* Oamenii de ştiinţă susţin că autocontrolul poate fi modificat cu ajutorul unui câmp electromagnetic *  
Se ştie că orice organism viu este capabil să exercite un soi de autocontrol asupra unei multitudini de funcţii şi comportamente: cum ar fi sinteza proteinelor, traiectoria către o destinaţie sau obiectiv, fuga din faţa unui prădător sau acumularea de provizii. Pentru că, fără o atitudine similară, supravieţuirea ar fi cu siguranţă foarte scurtă. În ceea ce priveşte strict fiinţa umană, scrie descopera.ro, recent, în cadrul a două studii independente, oamenii de ştiinţă au demonstrat că pot modifica autocontrolul şi simţul moral al unui individ, manipulând anumite zone cerebrale cu ajutorul unui câmp electromagnetic.
Principiul “plăcerii”, concurat de cel al “realităţii”
Potrivit lui Freud, "părintele" psihanalizei, principiul plăcerii este unul dintre cele două principii fundamentale care guvernează funcţionarea psihicului uman. "Teoria psihanalitică admite fără rezerve că evoluţia proceselor psihice este reglată automat de principiul plăcerii. Altfel spus, credem că activitatea psihică este declanşată de fiecare dată de o tensiune dezagreabilă sau penibilă şi că scopul ei este de a diminua această tensiune, înlocuind o stare neplăcută printr-una plăcută", scrie acesta în "Dincolo de principiul plăcerii".
În acelaşi timp însă, dacă principiul plăcerii cere satisfacerea imediată şi necondiţionată a tendinţelor instinctuale şi este atotputenic în primele faze ale dezvoltării copilului, cel de-al doilea - care în viziune freudiană guvernează funcţionarea psihicului uman - este principiul realităţii. Spre deosebire de primul, acesta nu mai cere satisfacerea imediată a tendinţelor instinctuale: "Sub influenţa instinctelor de conservare ale Eului, principiul plăcerii păleşte şi cedează locul principiului realităţii. Sub puterea căruia, fără să renunţăm la scopul final - “plăcerea” - consimţim să amânăm obţinerea ei şi să suportăm chiar o neplăcere de moment pentru a ajunge în cele din urmă la plăcere". Iar afirmarea treptată a principiului realităţii în dauna celui al plăcerii se realizează datorită dezvoltării funcţiilor conştiinţei, considerându-se că maturizarea psihică a unui individ este atinsă atunci când principiul realităţii dobândeşte supremaţia.
Mecanismele recompensei, perturbate 
Opţiunile pe care le aveţi de făcut între facil şi complicat sau între un deliciu şi ceva anost
depind de cât de dezvoltat aveţi cortexul lateral prefrontal stâng, o zonă cerebrală aflată deasupra urechii. Descoperirea, completează descopera.ro, a fost făcută de Bernd Figner de la Columbia University din New York, pe parcursul unui studiu asupra dereglărilor psihiatrice asociate jocului de noroc compulsiv, consumului de droguri şi alcoolismului.
"Cortexul prefrontal stâng este una dintre zonele creierului care se maturizează mai târziu: este cea care controlează mecanismele recompensei şi ne permite să rezistăm tentaţiilor", a explicat Figner. Iată de ce copiii şi adolescenţii sunt mult mai impulsivi decât adulţii şi reuşesc cu dificultate să reziste tentaţiilor de tot soiul. Cercetătorul şi-a testat validitatea teoriei pe 52 de voluntari: le-a inhibat temporar, prin intermediul unui impuls electromagnetic, funcţionarea anumitor zone ale creierului, şi apoi i-a întrebat dacă preferă să primească 20 de dolari imediat sau 30 peste două săptămâni. Toţi au declarat că preferă recompensa imediată.
Judecată morală “curentată”
Liane Young, o cercetătoare de la MIT, s-a jucat şi ea pe creierul cobailor umani, demonstrând felul în care un câmp magnetic poate altera percepţia unui individ asupra conceptului de moralitate. Echipa condusă de Young a identificat, cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale, conexiunea temporal-parietală dreaptă ca fiind zona cerebrală unde este elaborat conceptul de moralitate. A modificat apoi capacitatea de transmisie a impulsului electric în această zonă, aplicând pe ţeasta voluntarilor un câmp magnetic slab, după care le-a cerut să-şi exprime o judecată cu privire la anumite situaţii ipotetice: de exemplu, cea în care un huligan împinge intenţionat o bătrânică, provocându-i o fractură la un genunchi, contrapusă alteia în care o persoană provoacă acelaşi incident, dar din neatenţie. Pe cât se pare, câmpul magnetic i-a "ameţit" pe subiecţii implicaţi în studiu, făcându-i incapabili să mai exprime o judecată morală cu privire la cele două situaţii.
Autocontrolul poate fi contagios
Reţeaua aproape fizică de relaţii sociale în care trăim reprezintă un soi de sistem ecologic unde comportamentul fiecăruia poate, în anumite limite, să destabilizeze sau să stabilizeze grupul din care face parte. În orice interacţiune, noi transmitem mesaje emoţionale care îi pot influenţa pe cei din jur, iar în mediile foarte dezorganizate şi în conjuncturi puternic tensionate şi ostile, forţa contagioasă a emoţiilor negative poate deveni copleşitoare.
Dacă este adevărat că atitudinile negative şi comportamentele incorecte sunt adeseori imitate (în rezonanţă cu străvechea vorbă românească "te bagi în tărâţe, te mănâncă porcii") şi au o tendinţă de a se răspândi aproape "virală", la fel de valabil este şi contrariul. Rezultatele unei serii de experimente făcute vreme de aproape doi ani pe sute de voluntari, în condiţii de laborator, publicate recent în revista "Personality and Social Psychology Bulletin", au scos la iveală faptul ca autocontrolul poate fi aproape la fel de "contagios" precum proasta educaţie.
"A privi sau doar a ne gândi la o persoană capabilă de un mare autocontrol ne face mai capabili să rezistăm la eventuale tentaţii. Este valabil şi opusul: pesoane cu un autocontrol scăzut ne influenţează negativ", a comentat Michelle vanDellen, cercetătoare la University of Georgia şi autoare a studiului, citată de descopera.ro Finanţat de National Institute on Drug Abuse (NIDA) din Statele Unite, acesta a avut ca obiectiv verificarea, în laborator şi în afara lui, a ipotezei că apucături precum fumatul, abuzul de medicamente şi de mâncare, dar şi multe altele, mergând chiar până la violarea normelor sociale, pot fi răspândite, combătute şi chiar prevenite, în funcţie de contextul social.
Parametru cardiac, indicator al rezistenţei emoţionale
O echipă de cercetători de la Universitatea Kentucky a demonstrat că această capacitate de autocontrol este întrutotul similară capacităţii musculare: dacă ne cheltuiem toată energia pentru a nu răbufni în faţa cuiva la locul de muncă, cu mare greutate ne vom mai putea controla ulterior, pe parcursul unei discuţii în familie. Şi viceversa.
Studiul coordonat de Susanne Segerstrom a mai dat la iveală ceva: un indicator biologic capabil să ne spună când ne aflăm în pragul epuizării forţei emoţionale, adică în momentul când suntem cel mai "expuşi" tentaţiilor de tot soiul. Este vorba despre un parametru cardiac, HRV, măsurat în cadrul a două teste diferite de rezistenţă la tentaţii. S-a dovedit că acei cu valori mai ridicate la prima probă (de rezistenţă la tentaţii de tip alimentar), au cedat rapid pe parcursul celei de-a doua (care presupunea perseverenţă în rezolvarea unor anagrame foarte complicate). Studiul a evidenţiat o strânsă corelaţie între zonele cerebrale care reglează autocontrolul şi cele care administrează HRV, mărturie a faptului că acesta este un valid indicator al rezistenţei emoţionale. O descoperire, în opinia cercetătoarei, care s-ar putea dovedi de mare ajutor în tratamentul unor probleme precum alcoolismul şi fumatul, care implică tocmai o capacitate scăzută de control al impulsurilor.

Soluţii pentru ieşirea din criză, gândite de guvernanţii europeni

Banii, scumpi la vedere chiar si in tarile dezvoltate ale Europei
* Măsurile de austeritate sunt nuanţate, funcţie de specificul fiecărei ţări *
Ştim totul despre măsurile de austeritate cu care ne confruntăm în propria ţară, dar mai puţin despre “tehnicile de luptă” cu criza adoptate din cei ce trăiesc în ţări mai dezvoltate. Deja, notează Agerpres, potrivit estimărilor realizate de Institutul vienez de studii economice comparate (WIIW), statele din Europa Centrală şi de Est au pierdut din cauza crizei economice zece ani de dezvoltare.
Contextul fiind mai mult decât sumbru, încă de la finele lunii mai a anului trecut, ministrul italian al Economiei, Giulio Tremonti, a precizat în faţa Consiliului de miniştri că trebuie să economisească 25 de miliarde de Euro până în 2011 – 2012, pentru a reduce deficitul cu 2,7%, informează Il Sole 24 ore. Punctul de plecare al măsurilor de economisire prevede o scădere a salariilor directorilor şi managerilor din instituţiile de stat cu 10%, vizate fiind şi veniturile parlamentarilor. O altă măsură anticriză planificată prevede închiderea transferurilor de stat pentru autorităţile locale (4 miliarde de euro în doi ani, defalcate pe regiuni, provincii şi municipii), dar şi restricţii pentru pensionările anticipate, măsură menită să asigure economii de 1,5 miliarde pe an. În paralel, se are în vedere consolidarea stimulentelor pentru productivitatea forţei de muncă.
Cotidianul italian La Stampa a anunţat, la rândul său, că parlamentarii italieni nu mai au voie să se pensioneze anticipat, iar măsura este menită să intre în vigoare de la 31 iulie, pentru a face economii. Gianfranco Fini si Renato Schifani, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului italian, sunt de acord cu reducerea cheltuielilor şi au subliniat importanţa faptului că este responsabilitatea politicienilor să fie ei primii care dau un exemplu pozitiv.
Măsuri dure în Spania şi Portugalia
De-acum un an, speriate de sindromul elen, cele două ţări au luat măsuri pentru a evita o criză similară cu cea din Grecia. Spania a pornit de la un deficit de 10% din PIB, pe care speră să-l reducă la jumătate până-n 2012, aplicând programul de austeritate. Printre măsurile luate de iberici, ce se confruntau cu o rată a şomajului de peste 19%, figurează reducerea cu 5% a salariilor funcţionarilor şi cu 15% în cazul demnitarilor. Atât salariile cât şi pensiile vor îngheţa în 2011, an în care va fi suspendat şi ajutorul de 2.500 de euro, primit de fiecare familie la naşterea unui copil. Premierul Zapatero mizează astfel pe o economie de 15 miliarde de euro. Tot el intenţionează să majoreze şi impozitele aplicate persoanelor cele mai bogate din ţară.
Portugalia, care înregistrează şi ea un deficit de peste 8%, a dat undă verde programului de austeritate. Planul se bazează în principal pe reducerea cheltuielilor publice, relansarea privatizărilor, îngheţarea salariilor funcţionarilor, plafonarea ajutoarelor sociale şi impozitarea cu 45% a veniturilor mai mari de 150.000 de euro pe an.   
Reduceri severe de personal
În vremuri atât de tulburi, Comisia Europeană a propus înăsprirea controlului proiectelor de buget ale ţărilor membre. Pentru a nu fi prinşi pe “picior greşit” - inspiraţi de noul guvern de la Budapesta care s-a rarefiat drastic (până la opt miniştri) - câştigătorii alegerilor din Slovacia au apelat la o manevră asemănătoare. Astfel, ei au optat pentru micşorarea numărului de cabinete de la 16 la 14, prin comasarea unor ministere. Mai mult, executivul de la Bratislava a anunţat închiderea unor oficii guvernamentale din teritoriu, precum şi reduceri severe de personal.
Inventivitate maximă la bulgari
Bulgaria este supusă din 1997, când a intrat în încetare de plăţi, unui regim de consiliu monetar, care presupune fixarea monedei naţionale la euro la un curs de 1,9558 leva/euro şi interzice, în principiu, deficitele bugetare. Printre cele 60 de măsuri convenite cu sindicatele şi patronatele (ce ar trebui să asigure venituri suplimentare şi economii de 810 milioane euro) figurează majorarea ratei de absorbţie a fondurilor europene, vânzarea de certificate de emisii de CO2 şi a participaţiilor minoritare deţinute de stat la o centrală termică şi la societăţile de distribuţie de energie, dar şi a 13.000 de hectare de teren agricol deţinute de stat.
Pe partea de politică fiscală, scrie www.wall-street.ro, guvernul bulgar a decis să majoreze impozitele pentru firmele de asigurări şi să taxeze câştigurile la jocurile de noroc. De asemenea, Bulgaria va introduce un impozit pentru lux, pentru bunurile imobiliare a caror valoare depăşeşte 150.000 euro şi pentru maşinile de peste 35.000 euro. Tot Bulgaria a anunţat că va închide 20% din ambasadele din străinătate, precum şi că vor scoate la licitaţie limuzinele vechi ale Parlamentului bulgar, din cauza costurilor prea mari de întreţinere. O măsură ce le-a căzut greu vecinilor de la sud de Dunăre a fost scumpirea a energiei termice si a apei calde.
Măsuri fără precedent în Marea Britanie
Guvernul din Albion a decis să scadă cheltuielile bugetare, să crească taxele şi impozitele, inclusiv TVA, şi să taxeze suplimentar băncile. "Acest buget plăteşte pentru trecut şi plănuieşte viitorul," a declarat ministrul britanic de finanţe, George Osborne, înaintea prezentării celor mai drastice măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, din ultimii 30 ani, în Marea Britanie. "Acest buget răsplăteşte munca şi-i protejează pe cei vulnerabili. Da, sunt măsuri severe, dar drepte. Este nevoie de acest buget, pentru a reduce datoriile ţării noastre şi pentru a reda încrederea în economia britanică" mai spune George Osborne, citat de romania-actualitati.ro
În Anglia, începând cu ianuarie 2011, TVA-ul a crescut la 20%, creştere ce aduce guvernului 13 miliarde lire anual. Salariile angajaţilor din sectorul public vor fi îngheţate timp de doi ani, alocaţia pentru copii, timp de trei ani, iar condiţiile acordării de ajutor şi locuinţe sociale vor fi înăsprite. Există şi măsuri guvernamentale de protecţie socială, precum scutirea a 800.000 britanici de la plata taxei pe venit, renunţarea la creşterea contribuţiilor la asigurările sociale şi sprijin pentru companiile mici, din regiunile sărace.
Reacţia Germaniei la criză
Guvernul german are de gând să reducă cheltuielile bugetare cu 10 miliarde de euro pe an până în 2016, pentru a da un exemplu şi celorlaltor state din zona euro şi a respecta prevederile constituţionale referitoare la deficitul bugetar. Financial Times susţine că aceste reduceri ar putea fi atinse atât prin majorarea taxelor cât şi prin reducerea cheltuielilor. Guvernul de la Berlin va reduce subvenţiile acordate landurilor şi va elimina scutirea de la plata taxelor şi a alocaţiilor.
Măsuri anticriză în Ţara Cantoanelor
Elveţia intenţionează să aplice un set de 80 de măsuri prin care să reducă cheltuielile Statului în economie. Vor restructura reţeaua diplomatică, se menţionează pe "Dan Popa's weblog", vor mai tăia din cheltuielile administrative în domeniul social, vor externaliza Serviciul de metrologie şi Institutul de drept comparat, vor renunţa chiar şi la unele abonamente de presă, vor vinde reţeaua de fibră optică din segmentul telecom (“care va aduce venituri foarte bune la Buget”, notează finanţiştii elveţieni), vor “împinge” cu 15 ani termenul maxim de aplicare al Legii egalităţii persoanelor cu handicap (care presupunea cheltuieli cu instalarea de aparatură destinată respectivelor persoane pentru a putea urca în mijloacele de transport, pe scările instituţiilor publice şamd) şi multe altele.

Moda – eco, între firesc şi bizarerie

Posete Kathleen Dustin
* După o veritabilă explozie a sinteticului în materie de vestimentaţie, designerii se reorientează spre “materiile prime” oferite de natură *
În eventualitatea în care v-aţi săturat de senzaţia plasticului resimţită de piele, puteţi include pe lista de cumpărături “eco-friendly” următoarele sugestii în materie de vestimentaţie, oferite de www.yuppy.ro:
- Jeansii organici. Levi’s a lansat în 2007 prima colecţie de jeansi organici. Pentru fabricarea lor au fost folosite doar vopsele biodegradabile, etichete de celuloză şi nasturi din coajă de nucă de cocos;
- Pantofi vegetali (reciclabili). Sunt creaţi din fibre vegetale şi au tălpi din cauciuc. În general, pantofii au nevoie de multe tratamente chimice, pentru că sunt mai grei în comparaţie cu hainele şi trebuie prelucraţi astfel încât să devină cât mai confortabili;
- Accesorii din imitaţie de piele. Designerul londonez Anya Hindmarch a dat lovitura în 2007 când a lansat geanta ecologică “I’m not a plastic bag”, în ediţie limitată la doar 3000 de exemplare. Produsul eco a dispărut din magazinele newyorkeze în doar 29 de minute;
- Tricouri din bambus sau bumbac natural.
Unul dintre dezavantajele hainelor eco-friendly ar fi preţul lor prohibitiv. Având în vedere că pentru confecţionarea acestora nu se folosesc chimicale, procesul durează mult mai mult. De asemenea, vopselele pentru colorarea ţesăturilor sunt mult mai greu de obţinut, aşa cum însăşi paleta cromatică a acestor haine este destul de limitată. Cu toate acestea, o astfel de garderobă merită orice efort...
Poşete naturale pentru doamne iubitoare de mediu
Kathleen Dustin, un designer american, a creat o extraordinară colecţie de poşete “deghizate”, pentru a imita la perfecţie diverse flori, pietre sau chiar cactuşi.
Accesoriile care arată precum plantele reale se vând cu preţuri începând de la 1500 de dolari. Confecţionate din argilă, “genţile sunt destinate doamnelor care sunt foarte încrezătoare în stilul lor personal, pentru că majoritatea oamenilor sunt uimiţi când le observă” mărturiseşte doamna Dustin, în vârstă de 58 de ani, citată de Metro
“Imagistica creaţiilor mele vine din introspecţie – am încercat să exprim prin această colecţie pasiunea pe care o am pentru natură şi să trezesc ecouri ale acestei iubiri şi în inimile celorlalţi.” Poşetele sunt perfect funcţionale, deşi pot fi folosite şi precum obiecte de decoraţiune. Dustin realizează aproximativ 200 de genţi pe an, în ediţie limitată, toate acestea fiind confecţionate manual. Dacă vă plac, le puteţi comanda de pe site-ul personal al designerului
Brăţara cu... omizi!
Celor care nu pot sau nu vor să-şi achiziţioneze o Ecosfera (versiune simplificată a ecosistemului planetei noastre), Apropo.ro le recomandă brăţara cu... omizi, pentru a păstra “trendul Eco” al zilelor noastre. Chiar dacă sunt greu de furnizat motivaţii pentru a purta o astfel de brăţară, e bine să ştiţi despre ce e vorba, pentru a nu fi luaţi prin surprindere dacă primiţi cadou aşa ceva. La fel de bine, dacă intentionaţi să faceţi cadou un astfel de obiect, găsiţiinstructiuni de manufacturare” pe izismile.com
Rochii din mucuri de ţigară
Un designer chilian face rochii din mucuri de ţigară reciclate, iar pentru acest proiect, tânărul Geurrero Mantis adună mucurile din baruri, restaurante şi de pe străzi. 10% din materialul creaţiilor provine din mucuri de ţigară, iar restul de 90% sunt fibre naturale, informează GreenUpgrader Mantis a colectat şi spălat mucurile înainte de a le amesteca cu lâna, pentru a obţine o ţesătură care să poată fi folosită pentru confecţionarea rochiilor şi pălăriilor.
Potrivit ONG-ului american Clean Virgina Waterways, mucurile de ţigară sunt deseori înghiţite de animale şi de păsări, în mod special cele marine, care le confundă cu alimente. Mucurile se regăsesc mai apoi în stomacurile animalelor moarte.
Mitul care circulă – conform căruia mucurile ar fi biodegradabile - este fals. Compuse din acetat de celuloză, acestea persistă în mediu pe o durată la fel de lungă de timp ca şi alte plastice.
Mucurile de ţigară sunt deşeurile cele mai numeroase din lume, care ajung pe an până la un trilion, aruncate în toată lumea.
Ziarele de ieri, moda de mâine
Firma braziliană “Green Veranda” a găsit un mod de a transforma toate ziarele nereciclate în accesorii şi obiecte de decor. Cele 32 de doamne, care formează personalul micii firme, au găsit un mod de a da o nouă întrebuinţare milioanelor de ziare editate zilnic, confecţionând diverse obiecte - de la penare, la genţi în forme inedite.
Aceasta însă nu e tot; daca aveţi nevoie de un cadou ecologic pentru un prieten, acesta ar putea fi locul potrivit pentru a-l găsi. Suporturi pentru reviste, bijuterii, curele - există o versiune din ziare reciclate pentru toate aceste obiecte, ce pot reprezenta cadouri ideale pentru o persoană care are deja totul.
În ceea ce priveşte materia primă, ziarele sunt achiziţionate din locaţii unde acestea nu sunt vândute până la sfârşitul zilei, sau sunt folosite cele ce prezintă greşeli de tipar.
În acelaşi timp, compania urmăreşte să înlocuiască copacii tăiaţi pentru a confecţiona ziarele - astfel încât plantează un copac pentru fiecare obiect vândut.
În plus, achiziţionând un asemenea produs, puteţi alege să donaţi un procent din profitul obţinut din vânzare, diverselor organizaţii caritabile, titrează Tree Hugger
Bijuterii “eco friendly”
O inovaţie în domeniu bijuteriilor eco vine din partea tânărului designer Hafsteinn Juliusson, din Islanda, care a lansat o linie de “Growing Jewelry” ("bijuterii-plante"). Pe cât sună de caraghios, pe atât este de real: este vorba de o gamă de inele care au în loc de piatră preţioasă un soi de plantă, ce trebuie îngrijită la fel ca orice altă plantă din grădină. Puţin probabil ca aceste bijuterii să fie suficiente pentru a combate poluarea, mai ales din marile oraşe, însă cu siguranţă sunt un semnal de alarmă în ceea ce priveşte "sănătatea" mediului înconjurător.
Moda “bijuteriilor eco” s-a extins din ce în ce mai mult, acaparând tot mai multe modele. În ceea ce priveşte materialele folosite, creatorii se bazează pe sticlă, plastic şi cauciuc reciclate, transformând creaţiile în adevărate piese de artă.
“Luptătorii eco” susţin că industria diamantelor şi cea a metalelor preţioase sunt şi ele extrem de dăunătoare mediului înconjurător. În acest fel a apărut alternativa “eco” a bijuteriilor preţioase. Acestea sunt create manual din metale reciclate, inclusiv aur şi argint şi decorate cu diamante sintetice - pietre preţioase create artificial, în laboratoare. Arată la fel de bine ca bijuteriile clasice, însă procesul de producţie este mai puţin nociv. 

Hormoni, nicotină şi mâncare de bebeluşi, în regimuri de slăbire aiuristice

Dieta cu banane, preferata asiaticilor
* De-a lungul timpului, oamenii au testat cele mai ciudate si periculoase diete, dorindu-şi, pur şi simplu, să arate mai bine ca semenii lor *
În zilele noastră, fac carieră şi regimuri cât de cât logice, prescrise de nutriţionişti, care au toate şansele să dea rezultate, important fiind şi ca noua linie corporală să se menţină şi după terminarea dietei. Numai că, dacă e să ne luăm după enumerarea făcută de everydayhealth.com, multe cure de slăbire lansate, timp de decenii, pe mapamond, aveau toate şansele să-i aducă pe protagonişti direct în saloanele spitalelor şi nu pe coperta revistelor, de unde zâmbesc manechinele de succes.   
Dieta ...injectabilă
Un medic ce practica în Marea Britanie a anilor '50, A.T.W. Simeons, susţinea că cea mai eficientă dietă este cea care presupune consumul a numai 500 de calorii pe zi şi injectarea cu un hormon produs în mod normal la începutul sarcinii, coriogonadotrofina.
Dieta hCG, după numele hormonului, funcţionează pentru că numărul caloriilor este atât de mic încât este imposibil să nu slăbeşti. Cât despre injecţiile cu acest hormon, ele pot avea ca efect secundar depresia, durerile de cap şi chiar cheagurile de sânge, fiind de-a dreptul periculoase. În plus, nu există dovezi conform cărora ar ajuta la cura de slăbire. În schimb, s-a dovedit că măreşte fertilitatea.
Dieta pentru fumători
Oricât de incredibil ar părea, în anii '20 producătorii de ţigări făceau reclamă produselor lor spunând că sunt excelente pentru slăbit, pentru că inhibă pofta de mâncare. Ţigările nu au calorii, iar nicotina este un stimulent, spuneau ei. Toate acestea se întâmplau cu mult înainte ca efectele nocive ale fumatului să fie cunoscute, cancerul pulmonar şi afecţiunile inimii fiind doar două dintre bolile asociate cu fumatul.
Săpunuri… pentru siluetă
Dieta Aoqili presupunea folosirea unor săpunuri cu aloe vera şi alge, despre care se spunea nu numai că fac pielea mai catifelată, ci şi că dizolvă grăsimea de sub piele. E drept că asiaticii folosesc aceste săpunuri de multă vreme, fiindu-le binecunoscute calităţile, dar în niciun caz asupra taliei.
Mese zilnice, înlocuite de reprize ample de somn
Acest tip de cură de slăbire, care propovăduieşte dormitul aproape incontinuu, este adoptat şi în ziua de azi, din păcate. Deşi e adevărat că un organism lihnit de foame este unul obosit, somnul apărând imediat, dieta, practicată cândva chiar de Elvis Presley, e una extrem de periculoasă. În plus, există îndeajuns de multe studii care au demonstrat că somnul în exces în niciun caz nu duce la slăbire, ci mai degrabă la luarea în greutate şi chiar la obezitate.
Te saturi, mestecând
În anii 1900, dieta care promitea o talie fină ca de albină era foarte populară, propunând doritorilor să mestece mâncarea extrem de mult, pentru că tot ce este nutritiv să iasă din alimente, după care să fie îndepărtată.
Se spune că inclusiv industriaşul John D. Rockefeller era un adept al acesteia, la fel ca şi John Harvey Kellogg sau scriitorul Henry James. În spatele acestei diete se află însă ceva adevăr. Studiile au arătat că dacă investeşti timp în mestecat, te vei simţi mai repede sătul.
Lentile ce schimbă “look”-ul mâncării
Dacă nu mai arată apetisant, poate vei lăsa farfuria neatinsă - acesta era principiul pe care se baza o trecută cură de slăbire. Recomandaţi erau ochelarii cu lentile albastre, prin care puţine alimente aveau şanse să arate altfel decât dezgustător. Însă rezultatele nu au fost cele aşteptate, pentru că, în cele din urmă, foamea biruia. În plus, aveau de suferit şi ochii, albastrul nefiind cea mai sănătoasă culoare pentru ei.
Dieta cu mâncare de bebeluşi
Această cură de slăbire relativ nouă, prin urmare extrem de populară la Hollywood, presupune înlocuirea a două sau chiar trei mese pe zi cu mâncare de bebeluş la borcan. Dieta, preferata lui Jennifer Aniston, dă rezultate dacă te limitezi la un borcănel la o masă, pentru că, practic, numărul caloriilor este mic. Chiar dacă acest tip de hrană este pură şi bogată în vitamine, nu este potrivită pentru adulţi. Îndată ce este încheiată, kilogramele vor reveni în timp record.
Dietă cu discuri demachiante
Greu de crezut, însă femeile înghiţeau chiar vată pentru a-şi umple stomacul şi a mânca mai puţin la masă. Numai că acelaşi efect poate fi obţinut cu un pahar mare de apă, băut înainte de masă, fără a exista şi efectele secundare nocive, precum cele suferite de tractul digestiv.
 Elixirul magic
În anii '70, era la modă dieta cu Prolinn, un elixir "magic" făcut din piei de animale digerate, tendoane şi alte produse luate direct de la abator, combinate cu îndulcitori şi arome artificiale. A fost interzis după ce câteva persoane au murit, ingerând acest produs.
 Dieta cu banane, preferata asiaticilor
Să mănânci banane dimineaţa, la micul dejun, şi să slăbeşti? Sună prea uşor. Aşa au crezut şi asiaticii, scrie aol.com, care au luat cu asalt supermarketurile, golind rafturile cu banane. Conform acestei diete cu rădăcini în Asia, dimineaţa, la micul dejun, se poate consuma o banană sau chiar mai multe, în combinaţie cu apa, la temperatura camerei.
În timpul zilei, în afara prânzului şi cinei (unde se poate consuma orice), se mai poate servi o gustare. Nu sunt admise deserturile, iar ultima masă nu trebuie să fie mai târziu de ora 20.00. Stingerea, obligatoriu, până la miezul nopţii.
Şi totuşi, nu există garanţii că dieta are, într-adevăr, urmări. Şi chiar dacă există, acestea ar putea fi puse foarte bine pe seama lipsei de dulciuri, stilului de viaţă echilibrat şi abundenţei de apă. Pentru că, se ştie, bananele chiar îngraşă!
Regimul cu prăjituri
Adorăm dietele în care prăjiturile nu sunt puse la colţ. Dar chiar să se promită că vei slăbi 7 kilograme mâncând prăjituri?!... “Cookie Diet” se bazează pe 6 tipuri de prăjituri, realizate după reţetele lui Sanford Siegal, creatorul acestui regim. În afara prăjiturilor, este permisă o singură masă pe zi.
De ce ar putea funcţiona? Datorită celor 800 de calorii ingurgitate. Cei care l-au încercat spun, însă, că e un regim de înfometare, de fapt.
Dieta “part-time”
James B. Johnson propune o dietă cel puţin trăsnită. El sugerează dieta în care o zi mănânci cât vrei şi în următoarea "faci foame". Oricât de bine ar suna, luând în consideraţie doar zilele în care ai undă verde la orice, adevărul e că acest tip de alimentaţie nu are efecte pozitive decât pe moment, înregistrându-se, într-adevăr, reducerea parţială a greutăţii.
Dezavantajul este că toţi cei care l-au urmat au declarat că au urât zilele de înfometare. În plus, s-au simţit mereu frustraţi, enervaţi. Cu toţii au recunoscut că n-ar putea ţine această dietă pentru multă vreme.
Tratament “după chipul şi asemănarea noastră”
Există şi un regim de slăbire care se bazează pe studiul atent al feţei, în urma căruia se stabileşte lista alimentelor care vor fi incluse în dietă şi a celor care nu trebuie să se regăsească. Dieta, promovată de Kate Winslet, care se jură că aşa a scăpat de greutatea acumulată în urma sarcinii, presupune studiul atent al texturii tenului, ochilor şi părului, pentru a se stabili intoleranţa la diferite alimente.
Speriaţi că li se va citi totul pe chip, cei care urmează “Facial Analysis Diet” tind să se odihnească, să se hidrateze şi să consume mai multe fructe, fapt ce îi ajută, într-adevăr, să piardă în greutate. Dar doar atât timp cât cineva le va studia cu atenţie chipul.

Inteligenţa animalelor – mit sau realitate?

 * În 1977, Irene Pepperberg, proaspătă absolventă a Universităţii Harvard, a spart tiparele de mentalitate în ceea ce priveşte inteligenţa animalelor *
La acea vreme, gesturile animalelor erau considerate automatisme adaptative. Ea însă a vrut să pătrundă în mintea animalelor... stând de vorbă cu ele. A cumpărat un papagal cenuşiu african în vârstă de un an şi a început să-l înveţe să reproducă sunetele limbii engleze. “M-am gândit că dacă îl voi învăţa să vorbească, o să-i pot pune întrebări să aflu cum vede el lumea. ” declara Irene revistei National Geographic, citată de www.stiinta.info. Când Irene şi-a început dialogurile cu papagalul – Alex, oamenii de ştiinţă refuzau cu vehemenţă orice formă de inteligenţă a animalelor. Însă experimentele lui Pepperberg par să evoce contrariul. Multe dintre abilităţile cognitive ale lui Alex, ca de pildă capacitatea de a înţelege concepte precum identic şi diferit, sunt în general atribuite doar mamiferelor superioare, în special primatelor. Dar papagalii, ca şi maimuţele antropoide (şi oamenii), trăiesc multă vreme în societăţi superior organizate. Sub îndrumarea plină de răbdare a lui Pepperberg, Alex a învăţat cum să-şi folosească aparatul fonator pentru a imita aproape o sută de cuvinte englezeşti, incluzând sunetele pentru alimente. Alex ştia să numere până la şase şi învăţa sunetele pentru şapte şi opt.
După moartea lui Alex, Irene Pepperberg şi-a continuat studiile pe papagali, dar şi pe alte animale, cum ar fi delfini sau cimpanzei. Însă aceştia au un singur defect – nu pot să vorbească! Pepperberg a avut bucuria să relateze că, atunci când Alex a murit, reuşise înainte să pronunţe corect ”şapte”.
Doar instinct?!...
Aparent bizara inteligenţă animală devine cu atât mai tulburătoare, când este remarcată la fiinţe considerate mult inferioare omului. Sau poate că e vorba, se întreabă www.revistamagazin,ro, „doar” despre instinct?...
- Neurologie la insectar. Multă vreme, fenomenul genezei neuronilor la fiinţele adulte a fost considerat imposibil; ulterior, el a fost limitat la anumite specii de vertebrate (între care şi omul), dar şi de nevertebrate. În fine, astăzi se afirmă cu certitudine că procesul respectiv e destul de răspândit. Recent, un grup de cercetători francezi l-au remarcat până si la lepidoptere. Oamenii de ştiinţă au constatat apariţia celulelor nervoase în creierul fluturelui Agrotis ipsilon, supranumit „viermele gri al porumbului”. Neuronii respectivi au un rol foarte important în perpetuarea speciei, ei fiind implicaţi în sensibilitatea sistemului olfactiv al fluturelui, căruia îi permit astfel să detecteze parteneri sexuali;
- Gândacii “dezvoltă” economia. Cine s-ar fi gândit că omul erei industriale are un aliat de mare nădejde tocmai în micile (şi deseori blamatele) insecte? Nu mai puţin de 47 miliarde de euro pe an: cam aceasta ar fi valoarea serviciilor aduse de insecte, în SUA. Şi nu e decât o parte a situaţiei, întrucât cercetătorii care au făcut calculele s-au orientat doar spre patru activităţi prestate de amintitele vietăţi, în folosul oamenilor: reciclarea excrementelor, lupta împotriva unor dăunători (inclusiv insecte), polenizarea şi asigurarea hranei pentru alte specii (păsări, batracieni etc.). S-ar putea adăuga aici descompunerea diverselor carcase, a deşeurilor, producţia de miere, cea de mătase sau de produse farmaceutice şi exemplele pot continua;
- Melcii „de stânga”. Cochiliile spiralate pot fi împărţite în două mari categorii: cele cu deschiderea situată în stânga şi cele cu deschiderea în dreapta. Amănuntul nu e lipsit de importanţă: animalele cu cochiliile „de stânga” au mai multe şanse de supravieţuire decât celelalte. Lucrul a fost constatat de cercetătorul american Gregory Dietl (Universitatea Yale), în urma studierii mai multor asemenea cochilii datând din Pleistocen. Argumentul său se referă la faptul că principalul prădător al fiinţelor respective, crabul, îşi abandonează mai repede victima atunci când deschiderea cochiliei se află pe partea stângă. Motivul? El îşi utilizează cleştele drept, ceea ce face dificil accesul la animalul vânat;
- Peştele şi „şeful” sau. Ei, da: există o anume „perspicacitate socială” şi în lumea subacvatică. Mai exact, la o specie de peşti africani, Haplochrimis burtoni, unde funcţionează un fel de ierarhie... cameleonică. Masculii speciei au capacitatea de a-şi schimba culoarea, în funcţie de statutul lor de dominanţi sau de dominaţi. Astfel, când individul care domină pleacă, masculul rămas pe loc trece, în câteva minute, de la griul caracteristic peştilor dominaţi, inapţi pentru reproducere, la galben sau la albastru intens dungat cu negru, şi începe să le faca curte femelelor. Cercetătorii nu au dezlegat încă misterul procesului respectiv, însă consideră că poate fi vorba despre activarea unei gene care ar comanda sinteza unui hormon sexual. Din nou, perpetuarea speciei devine scopul suprem; cel puţin, la animale;
- Hidra-pistolar. Pentru prima oară, o echipă de cercetători germani a reuşit să filmeze (graţie unei camere video ultrarapide, care înregistrează 1,4 milioane de imagini pe secundă), ceea ce ar putea reprezenta procesul celular cel mai prompt din natură: explozia, la contactul cu prada, a celulelor urticante pline de otravă, care acoperă tentaculele meduzelor, ale hidrelor şi ale altor celenterate. Ejectat din aceste celule, „proiectilul” natural are forţa de a perfora cochilia unui crustaceu, cu o presiune similară celei a glontelui unui pistolet.
Abilităţi multiple în lumea animalelor
În ultima vreme, după cum titrează stiri.acasa.ro, s-a ajuns la concluzia că cimpanzeul recunoaşte limbajul, gaiţa are o anumită formă de memorie, lemurul numără, iar urangutanul are procese cognitive. Mai mult, unele păsări din insula Java pot să facă diferenţa dintre limba engleză şi chineză, sau dintre muzica de Bach şi cea de Schoenberg, după cum afirmă profesorul Shigeru Watanabe de la Universitatea Keio din Tokio, Japonia, citat de publicaţia italiană “La Repubblica” - cu toate că nu e prea greu să sperii nu numai un om, dar orice animal cu muzica dodecafonică a lui Schoenberg.
Practic, de câteva zeci de ani, în lumea ştiinţifică studiile abundă de comparaţii între capacităţile cognitive ale omului şi mai multe animale, între care anumite maimuţe, precum cimpanzeul, sunt privilegiate. Astfel, se pare că anumite animale dau semne că ar avea un anumit grad de inteligenţă, întrucât dau semne de memorizare şi reuşesc să se recunoască. Iar dacă avem impresia că toate oile sunt la fel, ne înşelăm amarnic: ele reuşesc, de fapt, să distingă între 50 de alte oi, să recunoască unele persoane, precum stăpânii lor, şi să le ţină minte pentru câţiva ani. Astfel, cercetătorii cred că inteligenţa e mult mai răspândită în lumea animală şi are rădăcini mult mai diversificate decât ne-am fi închipuit. Antropologii de la Institutul Max Planck au făcut şi un experiment asupra a doi câini, care au reuşit să recunoască denumirile a 200, respectiv 300 de obiecte şi care au dat semne că ar putea învăţa mai multe.
Cel mai inteligent peştişor din lume
Comet, peştişorul auriu, a fost dresat de stăpânul său să execute la comandă tot felul de activităţi subacvatice, mai exact să joace baschet, fotbal sau să danseze limbo, dezvăluie romantica.ro. Dr. Dean Pomerleau, în vârstă de 41 de ani, a folosit o tehnică numită "sprijin pozitiv" pentru a-l învăţa pe Comet să facă tot felul de acrobaţii. "Există foarte multe dovezi că peştii sunt mult mai inteligenţi decât sunt consideraţi. Cu instrumentele potrivite şi recompensa prin mâncare, un peşte poate învăţa foarte repede trucuri complexe", a declarat stăpânul lui Comet. Dr. Pomerleau deţine deja recordul mondial de stăpân al peştişorului care ştie cele mai multe tricuri, poreclit Albert Einstein. Dar Comet învaţă foarte repede şi ştie deja tot repertoriul lui Einstein şi promite să obţină el coroana.
Împreună cu firma producătoare de articole pentru animalele de companie, Dr, Pomerleau are de gând să scoată “pe piaţă” o trusă de dresaj pentru peştişori.  

Paranormalul de lângă noi

* În România există locuri stranii, întâmplările petrecute fiind la graniţa dintre realitate, mister şi legendă *
Oricât am fi de raţionali, înclinaţia spre straniu există în subconştientul fiecăruia, ea fiind scoasă la lumină în momente speciale sau în locuri care respiră neobişnuit, cele din ţara noastră fiind evidenţiate în spaţiul unui maraton “descopera.ro”.
Un astfel de loc se regăseşte pe malul Olteţului, în mijlocul naturii ascunzându-se o peşteră în care se spune că a trăit odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci. Numită peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare, fiind capabil să-şi schimbe după dorinţă înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci.
Zvonurile despre comorile dacice ascunse în Polovragi au atras sumedenie de aventurieri. Toţi aceştia au avut parte de morţi tragice în încercările lor de a tulbura liniştea locului. Se spune că blestemul lui Zamolxis încă veghează locul. Stau mărturie zecile de cazuri, povestite în popor, despre ciobani cărora le-au dispărut oile, văcari care au rămas fără vacile din faţa ochilor, nuntaşi cărora le dispărea de pe mese băutura şi mâncarea - lăsându-i muţi de spaimă şi bolnavi de nebunie.
Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O întâmplare demnă de reţinut este acea care vizează cunoscutul obicei al lui Tudor Vladimirescu de a reveni pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi. O iscalitură a sa rămasă în mănăstire se adaugă variantei neoficiale în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe când Domnul Tudor, un iniţiat al vremii, a rămas în mănăstire pentru a trăi deghizat în calugăr până la sfârşitul vieţii.
Enigmele bisericii din stâncă
Situat în frumoasa Ţară a Făgăraşului, Sînca Veche este un străvechi sat românesc care a avut cândva patru biserici, trei de lemn şi una din piatră; în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este şi cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui loc sacru, vechi de circa 7.000 de ani. Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, o parte a specialiştilor atrage atenţia asupra inscripţiilor ne-creştine de pe unul dintre pereţii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sînca Veche, citat de descoperă.ro, acest perete face parte din biserica interioară, din peşteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori.
Stranietatea acestui loc se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. Pe unul dintre pereţi se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac cu barbă, plete şi cuşmă. Zona mai este celebră în rândul iniţiatilor deoarece aici, în prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care cântă cântece de o frumuseţe nelumească. Toţi cei care au auzit corul din altă lume au fost frapaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să reţină sensul lor. Termenii nu sunau româneşte şi totuşi nu păreau străini de limba română arhaică. Să fi fost cântece în limba dacă?
Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase întâmplări, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmărit de Securitate în anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenţa Anticomunistă din Făgăraş. Moldovan visează nişte fiinţe de lumină care-l avertizează şi-l sfătuiesc unde să se ascundă pentru a nu fi găsit. 43 de ani mai târziu, în 1996, reporterul TVR Lucian Băbeanu a intrat în peşteră dorind să tragă câteva cadre pentru o emisiune când, spre stupoarea cameramanului, camera video a început să pornească şi să se oprească singură, nerăspunzând la comenzi. Crezând că aparatul de filmat este defect, echipa a părăsit peştera, iar în studiouri, când au vizionat ceea ce se înregistrase, au avut surpriza să observe sfere de lumină strălucitoare care roiau în adâncul bisericii…
Blestemul comorilor din Bărăgan
Conform legendelor locale, în pământurile câmpiei se află îngropate numeroase comori păzite de blesteme crunte. Undeva între Călăraşi şi Lehliu se găseşte satul Dor Mărunt, unde sunt îngropate comori străvechi străjuite de flăcări ireale, de un albastru nelumesc care dansează în puterea nopţii pe necuprinsul câmpurilor. Celebru în acest sens este locul denumit La Movila, unde, înainte de Revoluţia din 1989, un sătean a descoperit în timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire mărinimoasă, localnicul i-a împărţit frăţeşte cu ceilalţi săteni. Nu a durat mult până când despre această ispravă a aflat şi Miliţia, care s-a autoînfiintat şi a confiscat ţăranilor toate monedele găsite.
Soarta blestemată a comorilor este întărită de povestea lui Gheorghe Prepeliţă, un sătean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepeliţă nu a suflat un cuvânt, dar sătenii vedeau cum neamul lui îşi construieşte case şi grajduri noi, se îmbracă scump, îşi cumpără turme de oi şi vite. Blestemul comorii era însă viu: la şapte luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepeliţă se aruncă fără motiv într-o fântână. La câteva săptămâni după, ginerele săteanului are aceeaşi soartă, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepeliţă să se spânzure de aceeaşi fântână.
La fel de sinistru este - spun legendele - şi blestemul comorii lui Pintecan, un alt sătean care a găsit un butoiaş cu galbeni de aur îngropat la rădăcina unui nuc. În noaptea imediat următoare, “norocosul” Pintecan aude în vis o voce care-i porunceşte să construiască o biserică pe locul unde a descoperit banii sau îl va ajunge blestemul comorii. Dimineaţa, Pintecan a ignorat visul, grăbit să se îmbogăţească. Şi-a împărţit comoara în familie şi s-a apucat de afaceri prospere.  La doi ani de la eveniment, când se întorcea acasă, şi-a găsit băieţelul de doi ani spânzurat între gratiile de la pătuţ. În noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeaşi voce care l-a avertizat că dacă nu face biserica, va  fi lovit de necazuri şi mai mari. Şocat, omul a construit cea de-a doua biserică a satului, care este vizibilă şi astăzi.
Balta Vrăjitoarelor
Lângă Bucureşti, la doar 30 de minute distanţă de pădurea Cernica, există o baltă blestemată, recunoscută şi temută inclusiv în prezent de localnici. Ascunsă în mijlocul pădurii Boldu-Creţeasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apă de dimensiuni mai mult decât modeste, cu un diametru de doar 5 metri. În ciuda aparenţei obişnuite, se spune că peticul de apă este loc de manifestări inexplicabile.
Faima bălţii este demult cunoscută de vrăjitoarele ţigănci care se adună din lumea întreagă aici, în preajma nopţilor de Sfântul Gheorghe, Sânziene şi Sfântul Andrei, atunci când se spune că se deschid temporar porţile spre celelalte tărâmuri. Se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici bălţi ascunse la marginea Bucureştilor se îndeplineşte negreşit. Parcă pentru a adăuga un miez de adevăr în povestea vrăjitoarelor, există oameni care au observat în preajma bălţii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare şi furtuni iscate din senin în perimetrul restrâns al bălţii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, câini sau pisici) refuză să bea apă de aici, preferând parcă să moară de sete decât să se adape din baltă.
Balta, care are o adâncime de doar un metru şi jumătate, nu seacă, nu se măreşte, nu se micşorează niciodată - indiferent daca este secetă sau plouă abundent. Conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zonă spun că au aruncat în ea un bolovan greu de 20 de kilograme, ce a dispărut fără urmă…

Hibele democraţiei, demontate matematic

Protest in numele democratiei
* Ciudăţeniile “uninominalului” românesc nu-s singulare pe glob * Există şi state cu democraţie străveche, în care cel mai mare număr de voturi nu îţi garantează victoria *
Vă amintiţi, cu certitudine, ce s-a întâmplat în România anului 2008, când candidaţi ce au câştigat “la pas” în colegiile lor au fost obligaţi să facă un pas înapoi, în timp ce ocupanţi ai locului III s-au trezit, cu totul neaşteptat, în Parlament. O serie de studii făcute demonstrează că mai există şi alte ţări, cu sisteme statale mult mai stabile, în care rezultatul alegerilor nu oglindeşte nici pe departe preferinţele electorilor. În Statele Unite spre exemplu - patria democraţiei şi a libertăţii - să strângi mai multe voturi decât adversarul nici măcar nu-ţi garantează victoria.
Atunci când matematicienii s-au apucat să studieze cu atenţie cifrele alegerilor, au descoperit că majoritatea nu a votat cu candidatul care a fost ales efectiv. Acesta reprezintă unul dintre paradoxurile matematice ale sistemelor electorale din întreaga lume, şi a fost recent scos la lumină de Ian Stewart, într-un articol publicat în revista "New Scientist", principalele teze fiind reluate pe www.descopera.ro.  "Garantarea alegerilor libere ţine de legislaţie, dar a asigura că ele vor fi echitabile şi corecte din punct de vedere al algebrei este sarcina matematicienilor, care dintotdeauna încearcă să pună la punct mecanisme în măsură să combine exigenţele aritmetice cu cele politice, de exemplu să garanteze Guvernului o anumită stabilitate şi posibilitatea de a guverna" susţine Ian Stewart.
Un sistem perfect… doar în teorie
Matematica este o ştiinţă exactă, şi totuşi, în anumite sisteme electorale democratice un candidat poate învinge obţinând mai puţine voturi decât adversarul lui. Sistemul electoral majoritar este cel mai simplu şi în acelaşi timp şi cel mai vechi: el atribuie victoria candidatului care strânge cel mai mare număr de voturi. Adoptat în toată lumea anglosaxonă (Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada şi India), la nivel teoretic funcţionează destul de bine, dar asta numai în condiţiile unui absenteism scăzut şi unui număr maxim de doi candidaţi. Dacă aceştia sunt trei sau mai mulţi, sistemul îşi pierde echitatea: se poate întâmpla ca un candidat A să obţină 40% din voturi, B - 25% şi C - 35%. Şi va fi ales, chiar şi fără consensul a 60% din populaţie. Nici împărţirea teritoriului în colegii electorale nu e lipsită de riscuri: dacă un candidat se află într-un uşor avantaj în majoritatea colegiilor, dar foarte în urmă în cele care rămân, poate învinge şi fără a totaliza numărul cel mai mare de preferinţe absolute: graţie acestei anomalii, în 2000, George W. Bush l-a învins pe Al Gore în cursa pentru preşedinţia Statelor Unite, în pofida faptului că Gore obţinuse cu circa 500.000 de voturi în plus.
“Paradoxul laptelui” şi capcanele sistemelor majoritare
Experimentul următor vorbeşte de la sine: 15 persoane sunt puse să ordoneze în funcţie de preferinţă laptele (L), berea (B) şi vinul (V). Şase votează L-V-B; cinci B-V-L; patru V-B-L. Într-un sistem în care contează doar prima preferinţă, laptele învinge cu 40% din "voturi", urmat de bere şi de vin. Dar a trage concluzia că "alegătorii preferă laptele" este o eroare: 9 preferă berea laptelui şi 9 preferă vinul laptelui. În acelaşi timp, zece persoane preferă vinul berii. Adunând preferinţele reale iese o clasificare diferită: V-B-L, exact contrariul rezultatului "alegerilor".
Sistemele majoritare pot avea şi multe capcane, a demonstrat Donald Saari, matematician la Universitatea California. Instituirea unui al doilea tur electoral în care să participe cei doi candidaţi clasaţi pe primele două locuri este menită să elimine aceste erori. Şi totuşi, sistemul nu este unul corect 100%. În Franţa, în 2002, stânga a prezentat atât de mulţi candidaţi încât niciunul dintre ei nu a trecut primul tur, lăsându-i în runda a doua pe Chirac şi Le Pen, ambii reprezentanţi ai dreptei.
"Sistemul majoritar este totuşi unul foarte democratic, care atribuie multă responsabilitate fiecărui politician în parte", a comentat Vincenzo Galasso, profesor de Economie Politică la Universitatea Bocconi din Milano şi expert în sisteme electorale, într-un articol pe această temă apărut în revista italiană “Focus”, citată de descopera.ro.
Echitate cu sincope
Alte sisteme de vot prevăd ca alegătorul să nu aleagă un unic candidat, ci să exprime o ordine a preferinţei pentru numele prezente pe buletin: acesta este sistemul aşa-numit "instant run-off", adoptat în Australia. Atunci când niciun candidat nu atinge majoritatea absolută de primele preferinţe, candidatul mai puţin votat este eliminat, iar voturile lui sunt împărţite între candidaţii rămaşi în cursă, conform ordinii preferinţelor exprimate în buletin. În pofida faptului că acest sistem este considerat cel mai echitabil dintre cele cu majoritate simplă, nu-i nici el lipsit de probleme. Pe cea mai importantă a identificat-o în 1785 matematicianul francez Condorcet: ce se întâmplă dacă trei candidaţi A, B, C, obţin de la trei alegători preferinţele A-B-C, B-C-A şi C-A-B? Fiecare dintre cei trei vor fi la egalitate.
Sistemul proporţional, “născut” în secolul XIX
La finele secolului XIX, marile mişcări socialiste europene au cerut în mod unanim un sistem electoral care să permită alegerea unor parlamente cu adevărat reprezentative pentru situaţia politică din ţările respective. S-au născut astfel sistemele proporţionale, cum este şi cel în uz în România. Dar nici măcar sistemul proporţional nu garantează o alegere perfect corectă din punct de vedere matematic. Dimpotrivă, ajunge să ştii să calculezi pentru a descoperi că este posibil să-ţi adjudeci ce rămâne din diviziuni.
Fiecare partid primeşte un număr de locuri in Parlament direct proporţional cu numărul de voturi adunate la urne. Aceasta metodă este perfect eficientă din punct de vedere matematic, dar doar dacă alegerile se desfăşoară într-un unic colegiu, mare cât toată naţiunea. "Este probabil unicul caz de sistem electoral perfect din punctul de vedere al algebrei", consideră Vincenzo Galasso, precizând însă că "are numeroase contraindicaţii din punct de vedere al stabilităţii, deoarece fragmentează foarte mult organele guvernării, favorizează naşterea coaliţiilor şi a răsturnărilor de situaţie". În plus, această soluţie destabilizează legăturile dintre forţele politice şi populaţie, făcând să dispară conceptul de "candidat local".
În majoritatea statelor unde este în uz sistemul proporţional, naţiunea este împărţită în colegii electorale care de obicei coincid cu regiunile: fiecărei regiuni îi revine un număr de locuri care depinde de cât este de populată. Şi aici apar problemele, pentru că acest complex sistem de diviziuni care permite determinarea numărului de "scaune" atribuite diferitelor forţe politice, face imposibilă o distribuire perfect matematică a acestora.
Paradoxul Alabama
În 1880, Statele Unite a mărit numărul de locuri în Congres de la 299 la 300. Toţi se aşteptau ca un stat să aibă un deputat în plus. În realitate, două state au mai câştigat câte unul, în timp ce Alabama a pierdut unul. Este ceea ce se întâmplă atunci când se măreşte numărul de locuri şi se menţine neschimbat numărul alegătorilor. În plus, sistemul proporţional are numeroase implicaţii politice. Electorii trebuie să voteze un partid, iar fiecare candidat care intră în Parlament este ales la nivel central.
Democraţia şi matematica, incompatibile
Potrivit matematicienilor tot e mai bine să mergi la vot: pentru că şi doar un singur vot poate răsturna rezultatul electoral. Nenorocirea pentru idealişti e că democraţia adevărată pare să fie un concept inaccesibil din punct de vedere matematic. Specialiştii cred că sisteme mai puţin juste din punct de vedere algebric dau viaţă unor guverne stabile şi cu majorităţi în măsură să ia decizii, în timp ce sistemele corecte matematic se descompun, se fărâmiţează, făcând imposibilă guvernarea.

Moartea lui Constantin Tănase, învăluită în mister

* Veritabil monstru sacru al scenei româneşti, Tănase a fost deseori în atenţia cenzurii *
Venit pe lume în 1880, viitorul mare actor a avut primul contact cu scena la Grădina "Pârjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreună cu prietenii, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, scrie wikipendia.ro, reprezentaţiile s-au mutat în hambar şi chiar în poiată. Prima experienţă profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiş condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui şi a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiţii.
Pe mai departe, periplul său existenţial a fost destul de agitat. A fost respins la examenul medical la liceul militar din Iaşi, ulterior urmând, pentru o scurtă perioadă, cursurile liceului "Nicolae Bălcescu" din Brăila, la care a renunţat din lipsă de bani. În oraşul de pe Dunăre s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Curseşti, Rahova, Adam renunţând pentru a preda în Belgia. Următorul post a fost la Hârşoveni, Poeneşti, unde învăţase poetul Alexandru Vlahuţă. Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage, din păcate, antipatia notarului şi a câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
«Cetăţeanul simplu» - rolul care l-a consacrat
Dupa efectuarea stagiului militar, s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică - absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru, iar în 1919 a pus bazele trupei de teatru «Cărăbuş» în Bucureşti, împreună cu care a creat o tradiţie de teatru de cabaret/revistă pe parcursul următorilor 20 de ani. În nota marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetăţeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră si bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuş" a făcut numeroase turnee prin ţară, şi cel puţin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea şi la Paris. O sursă menţionează operele de caritate ale actorului – trei şcoli primare şi o biserică. La "Cărăbuş", Tănase a lansat carierele a numeroşi artişti, printre care Maria Tănase şi Horia Şerbănescu.
Accident sau o mână criminală?...
Sfârşitul anului 1937 rămâne în memoria celor care au trecut pe Calea Victoriei şi a celor care au trăit acea perioadă drept anul celui mai mare incendiu din istoria revistei româneşti. Se apropia Crăciunul, rememorează revistamagazin, ro, lumea se pregătea de Revelionul anului 1938, iar teatrul „Cărăbuş" anunţa premiera revistei „Poftă bună la Tănase". Era zăpadă, era frig şi lupii ajunseseră la barierele Capitalei. De la George Mihalache a rămas, imortalizată în cartea lui Aurel Storin, relatarea acestui eveniment care s-a petrecut chiar în timpul spectacolului reprezentat în sala Eforiei de pe bulevardul Elisabeta. Tocmai când îşi recita cupletul „Ei, ai vrea?", izbucneşte incendiul. „Dezorientat, Tănase îsi mută privirea de la incidentul cu pricina spre sală şi, străduindu-se cu vizibile eforturi, să-şi păstreze cumpătul, încerca să continue cupletul. Dar, pe neaşteptate, învăluit de un nor de fum, năvăli spre rampă Puiu Maximilian, actor şi co-autor al revistei. Îmbrăcat într-un frac alb imaculat, cu faţa congestionată de spaimă, dar căutând să-şi păstreze calmul, el rosti fraza cutremurătoare: „- Evacuaţi, vă rog, teatrul. Arde scena!" Într-o atmosfera de panică, Tănase rămăsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup. Găsise totuşi puterea să strige de pe scenă „Nu vă alarmaţi, fraţilor, stingem noi focul..." Nu l-a stins el, ci pompierii sosiţi în grabă ca la un spectacol sinistru. Artiştii dârdâiau pe stradă, trecătorii priveau uimiţi. Accident sau mână criminală? Nu se ştie cu siguranţă, dar având în vedere anii tulburi de atunci, se poate vorbi despre un incendiu provocat. Cu toate acestea, parcă pentru a demonstra dragostea populaţiei pentru artistul şi directorul „Cărăbuşului", la trei săptămâni de la incendiu, teatrul renaşte din cenuşă. Oamenii au dat bani pe liste de subscripţii şi pe 14 ianuarie 1938 spectacolul „Poftă bună la Tănase!" se reia la sala Savoy. Cu toate acestea, în vara lui '38 se deschide ultima stagiune la „Cărăbuş", încheindu-se astfel şi istoria teatrului de revistă care a născut şi consacrat un gen frivol, dar atât de iubit de oameni.
În ultimii ani de viaţă, cenzura «îşi iţeşte colţii» agresiv
Spectacolele lui Tănase se desfăşoară la Savoy în cei mai grei ani, între 1940 şi 1945, când cenzura nu mai permitea nici o aluzie. La 1 mai 1945, Tănase defilează în fruntea artiştilor şi cu toate acestea, după 17 august se îmbolnăveşte destul de grav, după ce în iarna lui 1940, suferind de pleurezie purulentă, fusese operat de profesorii Hortolomei şi Burghele.
Tănase a murit în Bucuresti pe 29 august 1945. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. În orice caz, o altă sursă oferă informaţii de circumstanţă despre moartea sa, care par mai plauzibile : blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi - ciudată indicaţia doctorului – informaţia fiind dată de nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru. Potrivit acestei surse, Tănase încă mai juca în Bucureşti un an după sosirea ruşilor şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să "rechiziţioneze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:
"Rău era cu "der, die, das"
Da-i mai rău cu "davai ceas"
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo, tovărăşie".
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.
"Şi cu asta ce-am făcut?"
Cuplet de
Constantin Tănase (veşnic actual!)
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Tezaurul României şi patimile stârnite în timp

* Valori aparţinând BNR, unor diverse bănci româneşti private, societăţi comerciale, persoane particulare - au fost transportate din România în Rusia ţaristă, în timpul primului război mondial *
Scopul era de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale. După Marea Revoluţie din Octombrie şi preluarea puterii de către comunişti, sub conducerea lui Lenin, tezaurul a fost sechestrat. Aceasta a fost parţial restituit, scrie Wikipendia.org, în trei tranşe separate. Zeci de tone de aur au rămas la Moscova, ele fiind subiect de tensiune diplomatică între România şi Rusia.
Spre Moscova, “via” Iaşi
În august 1916, România a intrat în război. Deşi campania a debutat favorabil, în scurt timp trupele germane, austro-ungare şi bulgare au preluat iniţiativa, conducerea României fiind nevoită să mute capitala ţării de la Bucureşti la Iaşi. În noiembrie, s-a decis şi mutarea sediului Băncii Naţionale a României, ocazie cu care şi tezaurul său a fost transportat la Iaşi. Principalul activ cuprins în tezaur era cantitatea de 93,4 tone de aur, formată din 91 de tone de monede istorice de aur şi 2,4 tone de lingouri de aur. Cele 91 tone de monezi de aur aparţineau băncilor româneşti particulare, firmelor private şi persoanelor private, iar cele 2,4 tone de lingouri de aur aparţineau, în exclusivitate, BNR. La acea dată, Banca Naţională a României era în totalitate o bancă privată.
La începutul lunii decembrie 1916, frontul de apărare nu era stabilizat şi se punea problema evacuării Guvernului peste Prut, în Rusia. La 2 decembrie, Consiliul General al BNR aproba posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, punct de vedere care, la 8 decembrie, era susţinut şi de Guvern, prin vocea ministrului de finanţe Emil Costinescu. Oficialul menţiona şi varianta transferării tezaurului la Londra, dar considera că drumul era prea periculos, aşa că a optat pentru Kremlin.
La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri aproba transferul tezaurului în Rusia, după ce ministrul Rusiei la Iaşi, generalul A. Mossoloff comunicase că guvernul rus garanta integritatea lui pe timpul transportului şi pe durata şederii la Moscova. Protocolul care prevedea predarea Tezaurului în aur către delegaţii guvernului imperial rus a fost semnat la Iaşi, la 14/27 decembrie 1916.
Zeci de vagoane cu averea României, în bejenie
Între 12 şi 14 decembrie 1916, în gara Iaşi, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deţinut sub formă de lingouri şi monede diverse (majoritatea mărci germane şi coroane austriece). La acestea s-au mai adăugat două casete, conţinând bijuteriile Reginei Maria. La terminarea operaţiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanţe român şi Banca Naţională. Transportul a sosit la Moscova la 21 decembrie 1916. Delegaţii României - directorul BNR Theodor Capitanovici, cenzorul A. Saligny şi casierul central M.Z. Dumitrescu au inventariat tezaurul ajuns la Moscova şi, la 16 februarie, au redactat un protocol semnat de reprezentanţii Ministerului de Finanţe rus şi de consulul român la Moscova, P. Guerin. Restituirea valorilor urma a se face delegaţilor BNR, investiţi în mod special pentru acest scop.
La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluţia rusă, încheiată cu Revoluţia din Octombrie şi preluarea puterii de către bolşevici. Deşi se reuşise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politic români erau îngrijoraţi de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniştri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanţe, strămutarea sediului şi avutului Băncii Naţionale în Rusia. S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum şi a celor aparţinând Casei de Depuneri şi altor instituţii publice şi particulare. Încărcarea şi plecarea trenului s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917. Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naţionale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite şi alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conţinut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.
Sechestrarea tezaurului
La 17 aprilie, pe fundalul tulburărilor din Rusia, Lenin a revenit din Elveţia. El a preluat puterea la 7 noiembrie, înlăturând guvernul provizoriu. La Moscova, garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluţiei.
Între timp, situaţia se complica şi în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolşevizare, iar comandantul său, generalul Scerbacev, nu mai avea controlul asupra acesteia. La Socola, lângă Iaşi, se instalase un Stat Major bolşevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România şi asasinarea lui Scerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eşuând, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolşevic de la Socola. Consiliul de Miniştri a aprobat cererea, dezarmând soldaţii ruşi şi expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat România în conflict deschis cu puterea bolşevică de la Petrograd.
La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele ruseşti făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiţii, Sfatul Ţării cere intervenţia armatei române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918. La 26 ianuarie, Rusia, prin Troţki, comisarul afacerilor externe, anunţa ruperea relaţiilor diplomatice cu România. Tot atunci, Troţki declara că „fondurile româneşti depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi ia răspunderea păstrării acestor fonduri şi a predării lor în mâinile poporului român”.
Trei restituiri parţiale
În 1935 s-au primit 1.443 de lăzi. Singurele bancnote restituite BNR au fost cele româneşti. În transport au mai fost documente vechi, cărţi rare, planuri, hărţi, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericeşti, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schiţe, desene, colecţii de artă ş.a.
În vara anului 1956, ruşii au fost protagoniştii unui gest de bunăvoinţă mult mai amplu, ei restituind “Tezaurul de la Pietroasele”, 120 de tablouri semnate de Grigorescu, vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapiţerii, 495 obiecte de cult religios, etc. În total, expoziţia deschisă la Bucureşti în august 1956 cu obiectele sosite din URSS a inclus nu mai puţin de 39.320 de piese, dintre care 33.068 de monede de aur şi 2.465 de medalii, 1.350 de tablouri şi desene, restul de circa 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane şi stofe vechi.
În 2008, în urma unor demersuri ceva mai ample iniţiate de Ion Iliescu în 1994, la Muzeul Naţional de Istorie a României au ajuns 12 monede de aur, ce proveneau din primul transport plecat la Moscova. Ele fuseseră cerute de Ioan Talpeş, consilierului prezidenţial pe probleme speciale, ca o dovadă de bună credinţă.
Rezolvări “în coadă de peşte”
La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei tezaurului prin tratat; în schimb s-a agreat constituirea unei comisii de istorici români şi ruşi care să studieze chestiunea. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în perioada 19- 21 octombrie 2004, la Bucureşti, numai că nu s-a avansat foarte mult până în prezent.
În 19 aprilie 2004, firma germană “Capital Consulting” a transmis către Banca Naţională a României o ofertă de retrocedare a celor 93,4 tone de aur din partea Moscovei, dar BNR nu a raspuns niciodată acestei oferte, venită pe canale private, din partea Kremlinului. Alte detalii legate de neobişnuita ofertă, pe http://www.cadranpolitic.ro/?p=180

Religia, sub “lupa” oamenilor de ştiinţă

* Reversul medaliei pentru studiile conform cărora religia ar urma să dispară e dat de cercetările privind programarea genetică a credinţei, ori de conexiunea dintre credinţă, socializare şi fericire *
Un studiu recent efectuat în 9 ţări, pe baza datelor colectate în recensăminte, susţine că religia urmează să dispară. De-a lungul timpului, titrează BBC News, numărul persoanelor fără afiliere religioasă a crescut vertiginos, arată studiul. Introducerea datelor într-un model matematic complex arată că rezultatul acestei tendinţe va fi dispariţia religiei în ţările studiate. Rezultatele au fost prezentate la o întrunire a American Physical Society. Modelul ia în calcul toate motivele sociale ce duc la aderarea la religie, fiind folosit în explicarea sistemelor dinamice neliniare.
Acelaşi tip de model a fost folosit pentru a explica declinul limbilor tradiţionale. "Ideea este simplă", explică Richard Wiener, membru al Research Corporation for Science Advancement. "Se porneşte de la ipoteza că grupurile sociale cu mai mulţi membri sunt mai atrăgătoare pentru potenţialii membri, şi de la ipoteza că grupurile sociale au o utilitate sau conferă un status social. De exemplu, în cazul limbilor, poate exista o utilitate mai mare în a vorbi spaniola faţă de utilitatea pe care o oferă limba Quechua, ce pierde teren în Peru. La fel, a fi membru al unei religii oferă o anumite utilitate sau status social", arată cercetătorul.
Cercetătorii au studiat datele referitoare la afilierea religioasă, colectate în recensăminte în ultima sută de ani. Ţările studiate sunt Australia, Austria, Canada, Cehia, Elveţia, Finlanda, Irlanda, Noua Zeelandă şi Olanda. "În majoritatea democraţiilor moderne şi laice se observă tendinţa în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni se declară ca fiind neafiliaţi religios. Astfel, în Olanda 40% dintre cetăţeni declară că nu sunt afiliaţi unei religii. Cel mai mare procent, de 60%, a fost înregistrat în Cehia", afirmă Dr. Wiener.
Pornind de la aceste date, cercetătorii au aplicat apoi modelul matematic complex, ajustând parametrii pentru beneficiile sociale şi utilitare pe care le obţin cei ce se declară non-religioşi. Parametrii s-au demonstrat a fi similari în toate ţările studiate. În toate ţările, modelul matematic indică faptul că religia se îndreaptă spre extincţie.
"Este un rezultat extrem de sugestiv", declară Dr. Wiener.
În România, al treilea recensământ de la Revoluţie va avea loc în acest an, în perioada 22 - 31 octombrie.
Geniul care l-a înfruntat pe Dumnezeu
Multi îl consideră pe Stephen Hawking cel mai mare om de ştiinţă de la Albert Einstein încoace, o figură demnă de a fi inclusă în galeria marilor savanţi ai lumii, alături de Galilleo Galilei, Isaac Newton sau Giordano Bruno. Scepticii, în schimb, l-au catalogat nebun iar declaraţiile sale, uneori şocante, i-au atras oprobiul bisericii. Ceea ce l-a transformat într-un inamic public pentru biserica creştină, în general, şi pentru milioane de credincioşi a fost afirmaţia sa cu privire la originile Universului şi ale omului, implicit. Hawking a negat, practic, ideea de Dumnezeu, afirmând că întregul Univers s-a creat singur, sub influenţa legilor fizicii. "Deoarece există o lege aşa cum este gravitaţia, Universul poate şi se va crea singur din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care există ceva în locul a nimic, motivul pentru care Universul şi noi existăm. Nu este necesară invocarea lui Dumnezeu care, pe baza unui plan bine stabilit, a pus Universul în mişcare. Între ştiinţă şi religie, ştiinţa va câştiga întotdeauna. De ce? Pentru că funcţionează", declară Hawking în lucrarea lui, The Grand Design”, citată de www.descopera.ro. Cartea a generat un val de proteste, mai ales în Marea Britanie, acolo unde poziţia bisericii a fost una extrem de vehementă la adresa lui Hawking.
Scrisoarea neştiută a lui Einstein
Teoria conform căreia Albert Einstein credea în existenţa unui creator a fost contrazisă chiar de Einstein însuşi prin intermediul unei scrisori redactate de acesta în ultimul an de viaţă, unde descrie religiile ca fiind “legende primitive, copilăreşti”. Opiniile lui Einstein despre religie au fost îndelung dezbătute, mulţi agăţându-se de fraze ale acestuia precum "El (Dumnezeu, n.r.) nu dă cu zarul", ca dovadă că el credea în existenţa unui creator.
Însă o scrisoare care nu a mai fost până recent dată publicităţii, un răspuns adresat de Einstein filozofului Eric Gutkind, arată că savantul nu credea deloc în existenţa lui Dumnezeu spre sfârşitul vieţii. În scrisoarea datată 3 ianuarie 1954, reluată de mediafax.ro, savantul scria: "Cuvântul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti". "Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia", adaugă acesta.  
Credinţa în Divinitate, programată genetic
Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se află adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale, citaţi de DailyMail.
Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari. „Toţi oamenii au aceste convingeri. Ele se află în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată”, susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.
Pe măsură ce îmbătrânim, începem să ne concentrăm mai mult pe dimensiunea morala a credinţei şi mai puţin pe aspectele ei supranaturale, afirmă autorii studiului. Cu toate acestea, în perioadele grele ale unei existenţe, tindem să ne apropiem de aspectele supranaturale, fapt dovedit de numărul mare de oameni care se reîntorc la credinţă în momentele de criză.
„Împărtăşirea credinţelor religioase i-a ajutat enorm pe strămoşii nostri, în special atunci când trebuiau să coopereze pentru a putea vâna, a apăra comunităţile sau a-i îngriji pe cei suferinzi. Astfel am reuşit să întrecem celelalte specii în cursa evoluţionistă”, concluzionează acelaşi Paul Bloom.
Socializarea îi face fericiţi pe credincioşi
Printre americanii credincioşi, cei mai fericiţi sunt cei care merg regulat la biserică şi au prieteni apropiaţi printre membrii congregaţiei, arată un studiu realizat timp de doi ani.
Doi sociologi de la Universitatea Wisconsin-Madison şi de la Universitatea Harvard, SUA, au chestionat 1.915 adulţi, majoritatea de religie protestantă şi catolică, pentru a le evalua "nivelul de fericire" - cât de multumiţi se simt de viaţa lor - şi a afla în ce mod le îmbunătăţeşte religia calitatea vieţii.
Mai multe studii anterioare, conform  Science News, demonstraseră că oamenii religioşi sunt, în general, mai fericiţi. Acest nou studiu arată, însă, care dintre elementele asociate credinţei şi practicilor religioase influenţează cu adevărat nivelul de satisfacţie în viaţă.
Interesant: cercetătorii au descoperit că aspectul spiritual al religiei are prea puţin de-a face cu fericirea. Ceea ce îmbunătăţeşte cu adevărat viaţa ţine, mai degrabă, de aspectele sociale: faptul de a merge la biserică, de a întâlni regulat membri ai aceleiaşi congregaţii şi de a avea cel puţin trei prieteni în rândul congregaţiei s-au dovedit elementele-cheie ale satisfacţiei în viaţă.
Cei care erau credincioşi, dar nu mergeau la biserică - de pildă, se rugau singuri, acasă - şi nu făceau parte dintr-un grup stabil, constituit pe criteriul apartenenţei la aceeaşi religie, au raportat un nivel de satisfacţie mai mic, chiar dacă religia ocupa un loc important în viaţa lor interioară.